miercuri, 13 septembrie 2017

STELE PIER, STELE SE NASC...


Stele pier, stele se nasc,
Praful zburdă-n galaxii,
Din quasari făcut-am teasc 
Să storc viaţă pentru vii.

Cine sunt? De unde vin?
Oare, care-i rostul meu?
Când ţi-e zborul prea puţin,
De ce viaţă? De ce eu?

Ce rost au atâtea vieţi
Prinse-n moartea clipelor?
De ce vis? De ce poeţi,
Dacă şi stelele mor?

Când e timpul infinit
Şi creează univers,
De ce zborul meu finit
Şi-are timpul într-un vers?

Când nu-i pasă nimănui
Că exist, că-s efemer,
De ce muntele îl sui
Şi îmi pasă doar de cer?
...
Cine eşti? De unde vii?
Ai aflat unde te duci?
Pe planetele pustii
N-ai zărit un cuib de cuci?

Fir de praf, de ce trişezi
Pe un umăr omenesc?
Când te-am stors, de ce nu vezi
Că ţi-e viaţa dar ceresc?

De ce-o iroseşti în van
Când ai cerul pregătit
Pentru zborul diafan
Dintr-un basm de neoprit?

De ce nu mă vezi când strig
Lângă teascul de quasar?
De ce mi-e atât de frig
Când te-nalţ şi n-ai habar?

Poate pentru că vibrez
Pe-o frecvenţă ce n-o ai?
Poate pentru că oftez
Cu tot cosmosul în grai?

Tu, iubito, lut şi cer,
Viaţa e un strop de noi
Ce inundă cu mister
Veşniciile de doi.

Ce e mult? Ce e puţin?
Ştii ce-i clipa-n care-nvii?
Cum să judeci un suspin?
Fluturi ce trăiesc o zi?

Stele pier, stele se nasc,
Praf se-aşterne-n galaxii,
Iar noi ardem... foc şi vreasc...
Până când om nemuri.


gelu iancu / Stele pier, stele se nasc...
12.09.2017


CÂND MI-E FOAME DE NOI...

Când mi-e foame de noi,
Te dezbrac într-un vers,
Şi te-acopăr cu ploi
Dintr-un timp nepervers,

Şi te-alint, şi n-ajung
Mii de căi să te-mpac,
Şi te gust îndelung,
Şi secundele tac,

Şi pornesc un ospăţ
Doar de mine ştiut,
Şi mă mint c-un răsfăţ
Dintr-un timp renăscut...

Timpul marii iubiri,
Când învăţ cum să zbor,
Când cresc aripi de miri
Şi fiorii nu mor,

Când cad cioburi de cer
Dacă zborul ţi-e frânt
De un nor efemer,
De o pală de vânt...

Şi te gust... şi suspin
Tot trecutul uitat,
Miere fac din venin,
Şi mă mint că sunt beat,

Beat de tine, de noi,
De-un amor regăsit,
De secunde şi ploi
Dintr-un timp ce-a murit.

gelu iancu / Când mi-e foame de noi...

11.09.2017



joi, 7 septembrie 2017

ŢĂRÂNĂ ŞI CER


Când a fost să fac ochi
Pe un chip omenesc,
N-am murit de deochi
Şi-am ales să trăiesc.

Când a fost să aleg
Între bine şi rău,
N-am putut să te neg
Şi-am ales sânul tău.

Când făceam primul pas
Dinspre scutec spre cer,
Am ales să te las
Să-mi fii râs şi mister...

Şi, de-atunci, râd şi plâng,
Mă înalţ şi cobor,
Mă răsfrâng şi mă frâng,
Viaţa mea e un zbor...

Şi te caut mereu,
Şi te strig... şi te tac...
Sunt un vis teleleu
Prin prezentul buimac...

Te găsesc şi mă pierd,
Mă aprind, te aprinzi,
Te alint, te dezmierd,
Mă răsfeţi şi mă vinzi,

Şi te caut... şi ţip...
Şi aş vrea să trăiesc
Pân' te văd pe un chip,
Pe un chip omenesc,

Să alerg să rămân,
Să-ntrem raiul din hău,
Între zboru-mi şi-un sân,
Să aleg sânul tău,

Să-mi fii râs şi mister,
Tu, femeie şi vis,
Tu, ţărână şi cer
De poet neucis.

gelu iancu / Ţărână şi cer

07.09.2017