miercuri, 13 septembrie 2017

STELE PIER, STELE SE NASC...


Stele pier, stele se nasc,
Praful zburdă-n galaxii,
Din quasari făcut-am teasc 
Să storc viaţă pentru vii.

Cine sunt? De unde vin?
Oare, care-i rostul meu?
Când ţi-e zborul prea puţin,
De ce viaţă? De ce eu?

Ce rost au atâtea vieţi
Prinse-n moartea clipelor?
De ce vis? De ce poeţi,
Dacă şi stelele mor?

Când e timpul infinit
Şi creează univers,
De ce zborul meu finit
Şi-are timpul într-un vers?

Când nu-i pasă nimănui
Că exist, că-s efemer,
De ce muntele îl sui
Şi îmi pasă doar de cer?
...
Cine eşti? De unde vii?
Ai aflat unde te duci?
Pe planetele pustii
N-ai zărit un cuib de cuci?

Fir de praf, de ce trişezi
Pe un umăr omenesc?
Când te-am stors, de ce nu vezi
Că ţi-e viaţa dar ceresc?

De ce-o iroseşti în van
Când ai cerul pregătit
Pentru zborul diafan
Dintr-un basm de neoprit?

De ce nu mă vezi când strig
Lângă teascul de quasar?
De ce mi-e atât de frig
Când te-nalţ şi n-ai habar?

Poate pentru că vibrez
Pe-o frecvenţă ce n-o ai?
Poate pentru că oftez
Cu tot cosmosul în grai?

Tu, iubito, lut şi cer,
Viaţa e un strop de noi
Ce inundă cu mister
Veşniciile de doi.

Ce e mult? Ce e puţin?
Ştii ce-i clipa-n care-nvii?
Cum să judeci un suspin?
Fluturi ce trăiesc o zi?

Stele pier, stele se nasc,
Praf se-aşterne-n galaxii,
Iar noi ardem... foc şi vreasc...
Până când om nemuri.


gelu iancu / Stele pier, stele se nasc...
12.09.2017


CÂND MI-E FOAME DE NOI...

Când mi-e foame de noi,
Te dezbrac într-un vers,
Şi te-acopăr cu ploi
Dintr-un timp nepervers,

Şi te-alint, şi n-ajung
Mii de căi să te-mpac,
Şi te gust îndelung,
Şi secundele tac,

Şi pornesc un ospăţ
Doar de mine ştiut,
Şi mă mint c-un răsfăţ
Dintr-un timp renăscut...

Timpul marii iubiri,
Când învăţ cum să zbor,
Când cresc aripi de miri
Şi fiorii nu mor,

Când cad cioburi de cer
Dacă zborul ţi-e frânt
De un nor efemer,
De o pală de vânt...

Şi te gust... şi suspin
Tot trecutul uitat,
Miere fac din venin,
Şi mă mint că sunt beat,

Beat de tine, de noi,
De-un amor regăsit,
De secunde şi ploi
Dintr-un timp ce-a murit.

gelu iancu / Când mi-e foame de noi...

11.09.2017



joi, 7 septembrie 2017

ŢĂRÂNĂ ŞI CER


Când a fost să fac ochi
Pe un chip omenesc,
N-am murit de deochi
Şi-am ales să trăiesc.

Când a fost să aleg
Între bine şi rău,
N-am putut să te neg
Şi-am ales sânul tău.

Când făceam primul pas
Dinspre scutec spre cer,
Am ales să te las
Să-mi fii râs şi mister...

Şi, de-atunci, râd şi plâng,
Mă înalţ şi cobor,
Mă răsfrâng şi mă frâng,
Viaţa mea e un zbor...

Şi te caut mereu,
Şi te strig... şi te tac...
Sunt un vis teleleu
Prin prezentul buimac...

Te găsesc şi mă pierd,
Mă aprind, te aprinzi,
Te alint, te dezmierd,
Mă răsfeţi şi mă vinzi,

Şi te caut... şi ţip...
Şi aş vrea să trăiesc
Pân' te văd pe un chip,
Pe un chip omenesc,

Să alerg să rămân,
Să-ntrem raiul din hău,
Între zboru-mi şi-un sân,
Să aleg sânul tău,

Să-mi fii râs şi mister,
Tu, femeie şi vis,
Tu, ţărână şi cer
De poet neucis.

gelu iancu / Ţărână şi cer

07.09.2017

luni, 28 august 2017


RUGUL ULTIMULUI VERS


Am fost ce nu credeam să fiu...
Azi ştiu ce nu am vrut să ştiu...

Poţi învia doar dacă mori...
Poţi fi nisip sau câmp cu flori...
Poţi fi legumă sau un pom...
Poţi fi nimic ori poţi fi om...

Poţi fi opaiţ sau o stea...
Un soare blând ori vreme rea...
Poţi fi un vis sau un coşmar...
Poţi fi util ori în zadar...

Poţi fi voinţă sau hazard...
Un drum de doi ori bulevard...
Poţi fi sublimul unui crez
Ori numai nas de maidanez...

Poţi fi Înaltul Ideal
Sau doar instinctul animal...

Poţi fi eternul necuprins
Sau un vulcan devreme stins...
Poţi fi cuvântul verde... viu...
Ori lungi tăceri prin Preatârziu.
...
Când moartea-ţi bate la fereşti
Nu încerca să n-o primesti...
Fă-ţi timp să poţi negocia
Secunda-n care vei pleca...

Nimic din ce ar fi nedrept
Nu-ţi va opri inima-n piept...
Spre altă lume vei zbura
Doar când renunţi la viaţa ta.
...
Am fost ce nu credeam să fiu...
Azi ştiu ce nu am vrut să ştiu...

Azi pot ce ieri n-aş fi putut:
Să-mi fac din moarte aşternut
Şi să-l înec în mii de flori...
Să plâng din noapte până-n zori...

S-aştept să vii de nicăieri
Să te îmbrac în Azi şi Ieri...
Să-ţi sorb otrava din sărut...
Să fac amor cu dor nevrut...

Să fac dulceaţă din venin...
Să caut erosul în chin...
Să ard cu-ntregul univers
Pe rugul ultimului vers...

Să te cuprind la pieptul meu
Să simt că tu... să simţi că eu...

Să simţi cât vremea-i de simţit...
Să mori când vremea-i de murit...
Să nu mai iroseşti un ceas
Din câte ceasuri ne-au rămas...

Să strângi tot zbuciumul nestrâns...
Să plângi când Drumul ţi-e de plâns...
Să dori tot Timpul nedurut
Când ai făcutul nefăcut...

Să te sufoci în amintiri...
În colbul unei Mari Iubiri...
Să te trezeşti şi să te cerţi...
Să juri din nou şi să te ierţi...

Şi-apoi... când Clipa va tuna...
Când ceasul ultim va striga...

Pe ochi să-mi treacă gura ta
Să îmi strivească Lacrima...
Să-l simţi din nou pe Dumnezeu...
Să simţi că tu... să simţi că eu...

Să simţi că Viaţă-nseamnă Noi...
Că Noi înseamnă doar Noi Doi...

Să simţi că numai Tu şi Eu
Vom nemuri în Dumnezeu.


gelu iancu / Rugul ultimului vers
22.03.2014


PLOI DE NENOROC


Pe cerul din mine se-adună
Revolte scăpate din ham...
O, Doamne, e iaraşi furtună
Şi nicio scăpare nu am.

Privesc resemnat spre niciunde,
Din streşini de suflet curg ploi,
Armate de brave secunde
Fac anii-mi un câmp de război.

Şi tună cu-atâta putere
Că-mi zgâlţâie trupu-mi inert...
În lupta cu luni de tăcere,
Cad zile pierdute-n deşert...

Cad nopţi răstignite-n tavanul
Cu râsul eternului chip...
Din ploaia ce vântură anul
Se-alege pământ, de nisip.

Şi plouă-n neştire... şi plouă...
Prin găuri de suflet strivit...
Iubito, e vremea de rouă,
De alt liliac inflorit...

E vremea de iarbă şi viaţă,
De lacrima nopţii de mai
Din care făceam dimineaţă
Când iadul era încă rai.

Bat picuri în geam şi te cheamă...
Vor şoaptele tale fierbinţi...
Tresaltă icoana-ţi în ramă...
Şi umezi sunt ochii de sfinţi.
...
E vremea... şi ştiu că va trece...
Şi n-ai să vezi drumul spre noi,
Orbită de-o clipă prea rece...
Şi-o lume de trişti... şi de goi.

gelu iancu / Ploi de nenoroc
04.05.2014



PLOI


Iubita mea... tu, luna mea amară,
Din ploi... un coş de stele ţi-am ales;
De-ai să-mi devii din ce în ce mai rară,
Îţi voi ploua din ce în ce mai des.

Tu, floarea mea... tu, mugur de lumină,
Tăcerile în ploaie ţi le-ascult;
Nu ofili... nu-mi deveni puţină,
Când eu te ud din ce în ce mai mult.

Curg mii de ceruri... toate-s ale tale...
Le-am inventat să-ţi ploua infinit:
Deschide-ţi ochii... râde-mi din petale...
Şi am să ştiu că ploaia s-a sfârşit.


gelu iancu / Ploi
10.08.2015

NOAPTEA MIRILOR CELEŞTI


Mireasa mea, o noapte să-ţi fiu mire,
Am spart cu ranga lacătul ceresc... 
Furat-am nemurirea din iubire,
Şi-acum, mii de milenii ne nuntesc.

Cum să le spun că a fugit mireasa
Cu un contabil de poveşti de-o zi,
Când... veşnicia noastră îmi e casa,
Şi-n patul tău învăţ a nemuri?

Cum să-i spun lunii să nu mă mai certe
Când paşii mei alunecă-n genuni?
Cum ar putea vreodată să mă ierte,
De-aş adormi la pieptul altei luni?

Cum să-i spun stelei ce ne-a scris cărarea,
Că slova de lumină i s-a stins?
Că focul ce-mi animă neuitarea
E lacrima unui vulcan încins?

Văd îngeri trişti prin cerurile toate;
Cum să-i opresc din cântul îngeresc?
Când inima-mi doar pentru tine bate, 
Cum să le spun că nu te mai iubesc?
...
Aştept în van sărutul dimineţii...
Tăcerile-ţi cu glas de mort vuiesc... 
Şi te respir din toţi plămânii vieţii...
Şi mă sufoc... şi ard... şi te doresc.

Iubito, nimeni... azi şi niciodată
Nu va putea să schimbe drumul meu,
Un drum de suferinţă acceptată
În care-l simt mereu pe Dumnezeu.

Voi crede veşnic în poveşti cu zâne...
Mi-eşti basmul cu doi miri din două flori;
De n-ai să-mi fii mireasă, voi rămâne
Mirele nopţii ultimilor zori.

gelu iancu / Noaptea mirilor celeşti
27.09. 2015