POVARA DRAGOSTEI

Am obosit, iubito...
Mă zbat într-un ocean de neuitare...
Busola mi-ai strivit-o...
Povara dragostei e tot mai mare...

Te strig... te strig... şi zarea
Îmi pare-o barcă ruptă-ntr-o vâltoare...
Îmi pare-nfrigurarea
Pe-un ţărm uitat de soare...

Lumina mea
Din noaptea-mi fără lună,
Mă poţi salva
De frig şi de minciună...
Iubita mea,
Fă-mi drum prin ceaţa deasă
Până vom sta
Cu stelele la masă...
...
Pluteam în doi prin ceruri...
Şi am căzut... şi aripa mi-e frântă...
Mi-ai pus pe suflet geruri,
Şi îngerii iubirii nu mai cântă...
Cărarea de-aş găsi-o
Spre dragostea lipsită de durere,
Ar fi ca un adio
Spus unei vieţi stinghere...

...
O lacrimă de seară
Coboară implorând o nouă şansă...
Speranţa mea amară,
De ce mă faci mereu să cad în transă?...
Privirea mi-ai golit-o...
Aş vrea să râd... să râzi... să strângem stele...
Dă-mi mâna ta, iubito,
Să nemurim cu ele!

gelu iancu / Povara dragostei