STELE PIER, STELE SE NASC...
Stele pier, stele se nasc,
Praful zburdă-n galaxii,
Din quasari făcut-am teasc
Să storc viaţă pentru vii.
Cine sunt? De unde vin?
Oare, care-i rostul meu?
Când ţi-e zborul prea puţin,
De ce viaţă? De ce eu?
Ce rost au atâtea vieţi
Prinse-n moartea clipelor?
De ce vis? De ce poeţi,
Dacă şi stelele mor?
Când e timpul infinit
Şi creează univers,
De ce zborul meu finit
Şi-are timpul într-un vers?
Când nu-i pasă nimănui
Că exist, că-s efemer,
De ce muntele îl sui
Şi îmi pasă doar de cer?
...
Cine eşti? De unde vii?
Ai aflat unde te duci?
Pe planetele pustii
N-ai zărit un cuib de cuci?
Fir de praf, de ce trişezi
Pe un umăr omenesc?
Când te-am stors, de ce nu vezi
Că ţi-e viaţa dar ceresc?
De ce-o iroseşti în van
Când ai cerul pregătit
Pentru zborul diafan
Dintr-un basm de neoprit?
De ce nu mă vezi când strig
Lângă teascul de quasar?
De ce mi-e atât de frig
Când te-nalţ şi n-ai habar?
Poate pentru că vibrez
Pe-o frecvenţă ce n-o ai?
Poate pentru că oftez
Cu tot cosmosul în grai?
Tu, iubito, lut şi cer,
Viaţa e un strop de noi
Ce inundă cu mister
Veşniciile de doi.
Ce e mult? Ce e puţin?
Ştii ce-i clipa-n care-nvii?
Cum să judeci un suspin?
Fluturi ce trăiesc o zi?
Stele pier, stele se nasc,
Praf se-aşterne-n galaxii,
Iar noi ardem... foc şi vreasc...
Până când om nemuri.
