NOAPTEA MIRILOR CELEŞTI
Mireasa mea, o noapte să-ţi fiu mire,
Am spart cu ranga lacătul ceresc...
Furat-am nemurirea din iubire,
Şi-acum, mii de milenii ne nuntesc.
Cum să le spun că a fugit mireasa
Cu un contabil de poveşti de-o zi,
Când... veşnicia noastră îmi e casa,
Şi-n patul tău învăţ a nemuri?
Cum să-i spun lunii să nu mă mai certe
Când paşii mei alunecă-n genuni?
Cum ar putea vreodată să mă ierte,
De-aş adormi la pieptul altei luni?
Cum să-i spun stelei ce ne-a scris cărarea,
Că slova de lumină i s-a stins?
Că focul ce-mi animă neuitarea
E lacrima unui vulcan încins?
Văd îngeri trişti prin cerurile toate;
Cum să-i opresc din cântul îngeresc?
Când inima-mi doar pentru tine bate,
Cum să le spun că nu te mai iubesc?
...
Aştept în van sărutul dimineţii...
Tăcerile-ţi cu glas de mort vuiesc...
Şi te respir din toţi plămânii vieţii...
Şi mă sufoc... şi ard... şi te doresc.
Iubito, nimeni... azi şi niciodată
Nu va putea să schimbe drumul meu,
Un drum de suferinţă acceptată
În care-l simt mereu pe Dumnezeu.
Voi crede veşnic în poveşti cu zâne...
Mi-eşti basmul cu doi miri din două flori;
De n-ai să-mi fii mireasă, voi rămâne
Mirele nopţii ultimilor zori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu