RUGUL ULTIMULUI VERS

Am fost ce nu credeam să fiu...
Azi ştiu ce nu am vrut să ştiu...

Poţi învia doar dacă mori...
Poţi fi nisip sau câmp cu flori...
Poţi fi legumă sau un pom...
Poţi fi nimic ori poţi fi om...

Poţi fi opaiţ sau o stea...
Un soare blând ori vreme rea...
Poţi fi un vis sau un coşmar...
Poţi fi util ori în zadar...

Poţi fi voinţă sau hazard...
Un drum de doi ori bulevard...
Poţi fi sublimul unui crez
Ori numai nas de maidanez...

Poţi fi Înaltul Ideal
Sau doar instinctul animal...

Poţi fi eternul necuprins
Sau un vulcan devreme stins...
Poţi fi cuvântul verde... viu...
Ori lungi tăceri prin Preatârziu.
...
Când moartea-ţi bate la fereşti
Nu încerca să n-o primesti...
Fă-ţi timp să poţi negocia
Secunda-n care vei pleca...

Nimic din ce ar fi nedrept
Nu-ţi va opri inima-n piept...
Spre altă lume vei zbura
Doar când renunţi la viaţa ta.
...
Am fost ce nu credeam să fiu...
Azi ştiu ce nu am vrut să ştiu...

Azi pot ce ieri n-aş fi putut:
Să-mi fac din moarte aşternut
Şi să-l înec în mii de flori...
Să plâng din noapte până-n zori...

S-aştept să vii de nicăieri
Să te îmbrac în Azi şi Ieri...
Să-ţi sorb otrava din sărut...
Să fac amor cu dor nevrut...

Să fac dulceaţă din venin...
Să caut erosul în chin...
Să ard cu-ntregul univers
Pe rugul ultimului vers...

Să te cuprind la pieptul meu
Să simt că tu... să simţi că eu...

Să simţi cât vremea-i de simţit...
Să mori când vremea-i de murit...
Să nu mai iroseşti un ceas
Din câte ceasuri ne-au rămas...

Să strângi tot zbuciumul nestrâns...
Să plângi când Drumul ţi-e de plâns...
Să dori tot Timpul nedurut
Când ai făcutul nefăcut...

Să te sufoci în amintiri...
În colbul unei Mari Iubiri...
Să te trezeşti şi să te cerţi...
Să juri din nou şi să te ierţi...

Şi-apoi... când Clipa va tuna...
Când ceasul ultim va striga...

Pe ochi să-mi treacă gura ta
Să îmi strivească Lacrima...
Să-l simţi din nou pe Dumnezeu...
Să simţi că tu... să simţi că eu...

Să simţi că Viaţă-nseamnă Noi...
Că Noi înseamnă doar Noi Doi...

Să simţi că numai Tu şi Eu
Vom nemuri în Dumnezeu.

gelu iancu / Rugul ultimului vers
22.03.2014

PLOI DE NENOROC

Pe cerul din mine se-adună
Revolte scăpate din ham...
O, Doamne, e iaraşi furtună
Şi nicio scăpare nu am.

Privesc resemnat spre niciunde,
Din streşini de suflet curg ploi,
Armate de brave secunde
Fac anii-mi un câmp de război.

Şi tună cu-atâta putere
Că-mi zgâlţâie trupu-mi inert...
În lupta cu luni de tăcere,
Cad zile pierdute-n deşert...

Cad nopţi răstignite-n tavanul
Cu râsul eternului chip...
Din ploaia ce vântură anul
Se-alege pământ, de nisip.

Şi plouă-n neştire... şi plouă...
Prin găuri de suflet strivit...
Iubito, e vremea de rouă,
De alt liliac inflorit...

E vremea de iarbă şi viaţă,
De lacrima nopţii de mai
Din care făceam dimineaţă
Când iadul era încă rai.

Bat picuri în geam şi te cheamă...
Vor şoaptele tale fierbinţi...
Tresaltă icoana-ţi în ramă...
Şi umezi sunt ochii de sfinţi.
...
E vremea... şi ştiu că va trece...
Şi n-ai să vezi drumul spre noi,
Orbită de-o clipă prea rece...
Şi-o lume de trişti... şi de goi.

gelu iancu / Ploi de nenoroc
04.05.2014

PLOI

Iubita mea... tu, luna mea amară,
Din ploi... un coş de stele ţi-am ales;
De-ai să-mi devii din ce în ce mai rară,
Îţi voi ploua din ce în ce mai des.

Tu, floarea mea... tu, mugur de lumină,
Tăcerile în ploaie ţi le-ascult;
Nu ofili... nu-mi deveni puţină,
Când eu te ud din ce în ce mai mult.

Curg mii de ceruri... toate-s ale tale...
Le-am inventat să-ţi ploua infinit:
Deschide-ţi ochii... râde-mi din petale...
Şi am să ştiu că ploaia s-a sfârşit.

gelu iancu / Ploi
10.08.2015

NOAPTEA MIRILOR CELEŞTI

Mireasa mea, o noapte să-ţi fiu mire,
Am spart cu ranga lacătul ceresc... 
Furat-am nemurirea din iubire,
Şi-acum, mii de milenii ne nuntesc.

Cum să le spun că a fugit mireasa
Cu un contabil de poveşti de-o zi,
Când... veşnicia noastră îmi e casa,
Şi-n patul tău învăţ a nemuri?

Cum să-i spun lunii să nu mă mai certe
Când paşii mei alunecă-n genuni?
Cum ar putea vreodată să mă ierte,
De-aş adormi la pieptul altei luni?

Cum să-i spun stelei ce ne-a scris cărarea,
Că slova de lumină i s-a stins?
Că focul ce-mi animă neuitarea
E lacrima unui vulcan încins?

Văd îngeri trişti prin cerurile toate;
Cum să-i opresc din cântul îngeresc?
Când inima-mi doar pentru tine bate, 
Cum să le spun că nu te mai iubesc?
...
Aştept în van sărutul dimineţii...
Tăcerile-ţi cu glas de mort vuiesc... 
Şi te respir din toţi plămânii vieţii...
Şi mă sufoc... şi ard... şi te doresc.

Iubito, nimeni... azi şi niciodată
Nu va putea să schimbe drumul meu,
Un drum de suferinţă acceptată
În care-l simt mereu pe Dumnezeu.

Voi crede veşnic în poveşti cu zâne...
Mi-eşti basmul cu doi miri din două flori;
De n-ai să-mi fii mireasă, voi rămâne
Mirele nopţii ultimilor zori.

gelu iancu / Noaptea mirilor celeşti
27.09. 2015

SUFLET PIERDUT

Te-am aşteptat zadarnic la-ntâlnire,
O noapte-am alergat prin trupul tău
Să te găsesc prin tot ce-i plăsmuire,
Smulgând cu dinţii binele din rău...

Te-am căutat pe gât... pe sâni... pe coapse...
Ţipau de-a valma drumurile reci
Când mă luptam să inventez sinapse,
Să-nlănţui miliardul de poteci...

Niciuna nu voia să mi te-arate...
Un miliard de voci râdeau de-un prost
Ce-şi antrena durerile de spate
Pentru o altă noapte fără rost...

Nimic... nimic nu aducea cu tine...
Nici deal... nici şes... nici uşa spre abis...
Muream şi înviam trăiri divine,
Dar... timpul îngheţase-n paradis.

Bezmetică... mai rătăcea o Clipă...
Plângea... ţipa la mine s-o omor...
Să o îngrop în anii-mi de risipă,
S-o fac mireasă şi apoi... să mor.

...
Suflet pereche, dulce nemurire,
O noapte-am căutat prin trupul tău...
Nu te-am găsit... şi plec... şi-ţi dau de ştire
C-am să te-aştept în hol. 
La Dumnezeu.

gelu iancu / Suflet pierdut

08.01.2016

TRIFOI CU PATRU FOI

Dă-mi, Doamne, douăzeci de ani
Şi-un car de sănătate,
Să sorb, pe-aleea cu castani,
Iubirile curate...

Ia-mi cearcănele de sub ochi,
Să bântui inimi slabe,
S-aud o vorbă de deochi
Din gura vreunei babe...

Aruncă-mă într-un zăvoi,
Pe un covor de iarbă,
Să prind puteri, să mă înfoi
Şi sângele să-mi fiarbă...

Să-mi vantur pletele-mi şuvoi
Prin stropii reci, de ploaie...
Trifoiul meu cu patru foi
Să-l caut prin noroaie...

Şi-al meu noroc de mi-l găsesc
Strivit, la vreo agapă,
Să-i pun un ham, să-l potcovesc,
Să ştiu că nu-mi mai scapa...

Să urc în şa, să-l călăresc
Prin vieţi înţepenite...
Şi ghinionul să-l zdrobesc
Cu trăsnet de copite.
...
Dă-mi, Doamne, visele-napoi,
Cu vraja lor naivă,
Să fac amor, într-un zăvoi,
La ceas de recidivă...

S-alerg prin suflete desculţ,
Spre nurii de fecioară,
Să fac în ciudă, la adulţi,
A nu ştiu câta oara...

Să navighez, triumfător,
Prin Marea Feminină,
Să dau la rame, visător,
Vreo... zece ani lumină !

gelu iancu / Trifoi cu patru foi

BEŢIA IUBIRII 

Mă doare o frunză... mă doare o floare...
Mă dor drumuri lungi de cocor...
Şi iarba mă doare... şi raza de soare...
Şi gândul de dor din pridvor.

Mă doare un zâmbet... mă doare o şoaptă...
Un foc de steluţe căprui...
Un râs printre lacrimi... o vreme nedreaptă
Când nu pot la cer să te sui.

Mă dor nopţi de vrajă şi clipe divine
Când cerul e doar un iatac...
Când îngerii cântă urcaţi pe coline
Şi acele timpului tac.

Beţia iubirii se scutură-n mine...
Mă-mpiedic... şi ploi mă orbesc...
Şi băjbâi... şi caut... şi nu dau de tine
Să-ţi strig cât de mult te iubesc.

Iubirea exultă... genunchii n-ascultă...
Par frânţi de atâtea cărări...
Speranţa-i puţină... povara e multă
Când cară un veac de-ntrebări.

Păşesc înspre oaza-mi de vis şi lumină,
În cel mai frumos Colţ de Rai,
M-aşez... scriu o strofă... o strofă-i puţină...
Şi-n gându-mi mă rog să mai stai.

gelu iancu / Beţia iubirii
04.04.2017