STEAUA AMINTIRILOR

E noapte... şi tună... şi tună...
Şi tună şi inima mea...
Nori negri aleargă-n furtună
Şi-un trăsnet dărâmă o stea.

Tresar când îmi cade în palmă,
Un deget întind... s-o ating;
O voce mă ţintuie, calmă,
Cerându-mi şoptit... să n-o sting.

Un fulger îmi taie privirea...
Mi-e groază... şi ochii mă dor...
Şi-aştept să primesc izbăvirea
Din boţul de foc lucitor.
...
Îmbrac amintiri zdrenţuite,
Cu chipuri brăzdate de ploi,
Cu buze-ndeajuns umezite
Să-mpartă iubirea la doi...

Cu trupuri mustind de plăcere,
Vibrând ca un tunet de mai...
Cu piepturi unite-n durere
Când poarta se-nchide la rai.

Trăiri amorţite prind viaţă
În bezna din sufletu-mi gol...
Şi fug spre adâncuri de ceaţă,
Pe feţe zoind de nămol.
...
O stea către ceruri mă-nalţă...
Sunt ud... şi mi-e frig... şi mi-e dor...
O mână de înger mă-ncalţă...
Şi-o alta... mă-mbracă de zor.

gelu iancu / Steaua amintirilor