OPREŞTE-TE, LUME...
O lume nebună... nebună... nebună...
Se joacă de-a viaţa pe-ntregul pământ,
Nu-i timp de visare, profitul e sfânt...
Neoameni aleargă buimaci spre mormânt
Şi zgomotul coasei răsună.
O lume cretină... cretină... cretină...
Se crede eternă... deja-i Dumnezeu...
Fardează nimicul... mereu şi mereu...
Mereu crapă fardul pe chipul de zeu
Când moartea soseşte la cină.
Opreşte-te, lume, din drumuri deşarte,
Respiră-ţi norocul de-a fi... de-a trăi...
Sărută o floare... un joc de copii...
Un cânt... o mirare... doi ochi prea pustii...
Fiorul nestins până-n vremuri târzii...
Învaţă că viaţă înseamnă-a iubi...
Că El e Iubire şi tu poţi sfârşi
Nainte să afli ce nu vrei să ştii:
Că vine sărutul ce nu-l vei opri,
Sărutul ce stinge lumini de făclii
Când totu-i o clipă şi clipa-i a fi...
A fi... a nu fi... a trăi... a muri...
Sărută cât încă mai mişti printre vii...
Sărută un vers, în amurguri de zi,
Şi udă-l... şi dă-l mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu