PĂMÂNT ŞI APĂ, APĂ ŞI PĂMÂNT
Băiet fiind, păduri cutreierai,
Şi ştiu c-adormi şi-acum lângă izvor;
Mă culcă, azi, în lumea ta, Mihai,
Să nu mă mai trezesc în lumea lor.
Adoarme un romantic desuet
Şi umple-i urma cu fiori postumi;
La ce folos o viaţă de poet,
Când poezia e a altei lumi?
Ai milă de un visător târziu
Ce arde la surâsul unei flori
Şi spulberă-i cenuşa de pustiu
Nainte de-a-l orbi eternii zori.
Deschide-i poarta raiului din Noi,
Să urce-n cer doar cânt purtat de vânt,
Un singur suflet, veşnicia-n doi,
Pământ şi apă, apă şi pământ.
Vreau să respir iubirea din alt veac,
Din raza lunii fă-mă să renasc,
Să-mi strâng la piept domniţa, în iatac,
Să-i rup corsetul, trupul să i-l pasc,
Să răscolesc cu râvnă munţi şi văi,
Să m-odihnesc la umbra unui mal
Şi, întremat de-o noapte în văpăi,
Să sar de la balcon, direct pe cal,
S-alerg... s-alerg... s-alerg spre Asfinţit,
Cu ea în gând şi gândul împăcat
Că nu mai bântui printr-un veac smintit
Şi vieţi înţepenite în păcat.
...
Băiet fiind, păduri cutreierai,
Şi te culcai ades lângă izvor;
Mă culcă dar, în lumea ta, Mihai,
Şi nu mă mai trezi în lumea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu