EXALTĂRI NAIVE

Te-ai cuibărit în mintea mea
Tu, raza mea de soare,
Şi m-a atins căldura ta
Ca cea mai dulce boare...

Doi ochi de foc, mustind de dor,
S-au pus să mă inunde,
Şi-atât de tare mă-nfior
Că... nu am loc niciunde.

M-a copleşit făptura ta
Gingaşă, visătoare...
În faţa mea de te-aş vedea,
N-aş mai avea picioare...

Cum să nu vreau să te iubesc
Când eşti aşa frumoasa?...
Cum aş putea să nu-ţi vorbesc
Când vocea nu mă lasă?...

Dă-mi aripi... să plutesc... să zbor
Şi să te urc la stele,
Să-ţi ud obrajii, când mi-e dor,
Cu lacrimile mele...

Ascunde-mă la pieptul tău,
Îngerul meu de seară,
Să-mi frângi părerile de rău
Sub dulcea ta povară...

Să-ţi mângâi şoaptele târzii
Cu roua dimineţii,
Să ne iubim, zi după zi,
Până în noaptea vieţii.
...
Sunt cotropit de amintiri,
De exaltări naive,
De vremea marilor iubiri
Scăldate-n adjective...

Mi-eşti soare... lună... bob de stea...
Mi-eşti înger de lumină...
Rămâi ce-mi eşti, frumoasa mea:
Iubirea mea divină.

Dă-mi bucuria de-a ieşi
Din crunta-mi neputinţă,
Convinge-mă că nu-mi vei fi
O nouă umilinţă...

Căci, altfel... am să mă gândesc
Atât de mult la tine
C-am să te dor... şi te silesc
Să te gândeşti la mine.

gelu iancu / Exaltări naive