(încă) TE IUBESC
Iubito, dori tăceri mult prea geroase
Când prea se moare de singurătate...
De friguri... şi distanţe dureroase.
De m-ai vândut, aş vrea să mor. În rate.
Să-mi pot plăti biletul înspre moarte
Cu zbuciumul din visele-mi deşarte.
Cu toate astea... încă mai trăiesc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
O ceaţă caldă-mi tulbură privirea...
Te văd venind... strigându-mă pe nume...
Şi lacrima-mi îţi strigă nemurirea,
Te cheamă să păşim în altă lume,
În lumea mea de îngeri fără vină
Unde iubirea nu-i decât lumină.
Cu toate astea... încă mai gândesc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
Când cerul se surpase peste mine,
Şi cioburile-mi scrijeleau fiinţa,
Ai fost acolo. Sufletul din tine
Sufla în răni şi îmi pansa dorinţa
Cu dor nestins, cu aprigi jurăminte.
Poate-ai uitat... poate nu mai ţii minte.
Cu toate astea... sper să nu greşesc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
Mă simt pustiu de mine şi de viaţă,
Te văd departe şi atât de-aproape...
Te strig prin noaptea fără dimineaţă...
Şi nu eşti... şi strig iar... şi-mi curg sub pleoape
Tăceri cu gust de iarbă şi de sânge,
Iar sus... în cer... o stea încă mai plânge.
Cu toate astea... poate-am să răzbesc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
Mi-e dor să râd... mi-e-un dor nebun de soare,
Iar tu-mi trimiţi doar întuneric... beznă...
Cum să te prind, iubire, de picioare,
Să şchiopătezi când te-oi muşca de gleznă?
Cum să te-ajung, când ard ca o făclie,
Să te sărut... să ardem pe vecie?
Cu toate astea... n-am să-nnebunesc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
Mă doare clipa când râdeai în noapte,
Secunda-n care îmi jurai credinţă,
Mă dor fiorii-ţi strânşi în mii de şoapte
Cu care mă-nălţai la nefiinţă;
Plângeau râzând... râdeau plângând doi îngeri;
Te-ntreb, iubito: cât ai să mă sângeri?
Cu toate astea... plâng... şi-apoi zâmbesc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
Pierdut-am tot. Dar peste tot şi-n toate,
Rămas-a urma scrierilor mele;
Încă învăţ a spune ''nu se poate'',
E greu... o ştiu... dar câte nu sunt grele
În lumea asta plină de păcate,
De ignoranţă... de iubiri furate?
Cu toate astea... versul mi-l urnesc.
Cu toate astea...încă te iubesc.
Înger şi demon fost-ai laolaltă,
Dar nu văd decât îngerul din tine;
Poate, cândva... un tren rapid şi-o haltă
Se vor flirta, de se vor rupe şine,
Şi îşi vor aminti c-a fost odată
O dragoste nebună... vinovată.
Cu toate astea... am să te slăvesc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
Aş vrea să zbor, să mă ridic la ceruri
Să-l rog pe zeul ce mi-a scris cărarea
Să mai oprească ale tale geruri
Ce mi-au zidit în gheaţă aşteptarea;
Un ultim zbor cu aripile-mi frânte
De-atâta drum prin anotimpuri crunte.
Cu toate astea... zborul mi-e ceresc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
L-aş întreba şi cum se stinge dorul,
La care timp mi-e verbul a muri?
Prezent?... trecut?... că parcă viitorul
Nu prea mă prinde, nu se-arat-a fi
Prin noaptea neagră ce-mi rânjeste tâmp.
Voi fi un dor de deal?... un dor de câmp?
Cu toate astea... dorul mi-e lumesc.
Cu toate astea... încă te iubesc.
...
Iubito, îmi e tare dor de tine,
Mi-e dor cu-ntregul dor din univers.
Când te trezeşti... întoarce-te la mine!
Mă vei găsi în fiecare vers.
Citeşte-mă şi... o să-ţi fie bine.
Îţi spun adio, dar... rămân cu tine.
Cu toate astea...
încă te doresc.
Cu toate astea...
încă te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu