CĂLĂTORUL
Sunt călător printr-un târziu-de-lume,
Din prea-devreme mi-am luat un vis
Să împlinesc povestea-fără-nume,
Dar iadul îmi e drum spre paradis.
Am obosit să bâjbâi paşi de noapte,
Să ard mereu speranţe ce mă ning...
Mă simt pustiu de mine... printre şoapte
Ce mă seduc pervers şi-apoi se sting.
Îmi ud cu sârg cărarea spre lumină,
Pun ploi de vară peste iarna-mi grea,
Topesc gheţari de vini fără de vină
Şi flori de lacrimi cresc în urma mea.
Petalele-şi deschid eternitatea,
Acoperite-n rouă de cuvânt,
Dar cin' să le sărute puritatea
Când... nu mai vezi frumosul, înger frânt?
...
În geamul lumii dăinuie zăbrele...
O lume-a ignoranţei va-nnopta...
A mai rămas un călător prin stele,
Cătând cu disperare steaua sa...
Va bâjbâi eternii paşi de noapte
Cu-aceeaşi râvnă care-i curge ploi...
Ştiind că Dumnezeu îi curge-n şoapte
Iubirea dumnezeului din Doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu