DRUMUL SPRE CER

Într-o lume de orbi, de pustiu şi păcat,
Pe un cer pentru doi dintr-un suflet curat
S-a aprins o lumină venită din neguri de timp...

Am ştiut că eşti tu... te-aşteptam de demult,
De când nici nu eram, dar puteam să ascult
Glasul zilei nestinse cerându-şi un alt anotimp...

Îmi priveam jumătatea de mine
Şi-am căzut în genunchi, îmbătat
De grandoarea iubirii divine
Ce umplea un întreg aşteptat.

Mi-ai vorbit... şi-am aflat tot ce gându-mi ştia...
Mi-ai zâmbit... şi-am simtit tot ce trupu-mi vibra...
Aşteptarea trăia fremătând împlinirea de vis...

Prin milenii de drum, te-ai zbătut să ajungi
Până-n clipa de-acum şi tăcerile-i lungi...
Nerăbdarea din noi implora o poveste de scris...

Şi-am pornit amândoi o minune...
Am trăit-o cu lacrimi şi foc...
Spus-am tot ce credeam că ar spune
O iubire-nflorind la soroc...

Dulci fiori ne-alergau printre gene de cer
Ce râdeau... şi râdeau... şi-adânceau un mister...
Fluturi moi ne zburau, fericiţi, până-n gol de rărunchi...

Îngeri tainici cântau cântul marii iubiri...
Eram beţi... şi pluteam... prin magia de miri...
Nu vedeam că... atunci... Dumnezeu ne ţinea pe genunchi...

Şi-a venit, fără veste, o noapte,
Dintr-acelea din lumea de azi
Ce transformă-n tăceri nopţi de şoapte...
Ce te-mpiedică-n lacrimi... şi cazi.

Am să-ţi spun ''te iubesc''... zi de zi... iar si iar...
Până cerul va şti că nu-i loc de hotar
Pentru vise ce ard... şi tot ard timpul crud şi nedrept...

Am să-ţi spun ''te doresc'' cu tot focul din iad,
Până iadul va fi stins de lacrimi ce cad
Din prezentul cântând un trecut cu pumnalul în piept...

Daca e Dumnezeu, e Iubire...
Cât mai este speranţă, eu sper...
Chiar de viaţa-mi va fi amăgire,
Voi fi drumul din iad către cer.

gelu iancu / Drumul spre cer