ULTIMA POARTĂ
Te văd păşind pierdută înspre mine,
Un tremur îţi e pasu-nfrigurat...
De lanţul prins de gleznele-ţi prea fine
Atârnă-n mers ghiuleaua de păcat...
Te-mpiedici în cuvântul dintre buze
Şi cazi în brânci, dar nu ceri ajutor...
Preferi să-ţi dori trăirile confuze
Muşcând prima silabă de picior...
O mână-ntinsă stă în aşteptare,
Aceeaşi mână care te-a aprins
Pe-un cer de vise pure, arzătoare,
Ce cuprindea eternul necuprins...
O vezi şi... iarăşi îţi fereşti privirea...
Nu, nu ai cum să ştii că suntem morţi...
Că-i altă poartă... ultima... iubirea...
Poarta din cer... ultima dintre Porţi.
Nu mai eşti trup, eşti suflet sfânt, iubito,
Iar astăzi te întorci la Dumnezeu...
Şi, graţie iubirii ce-am slăvit-o,
Am fost trimis să-ţi fac primirea eu...
Dă-mi mâna şi păşeşte înainte!
Vom retrăi curând fiorii vechi...
Este răsplata lucrurilor sfinte,
Omagiul pentru suflete perechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu