CĂRAREA CĂTRE DUMNEZEU
Icoane multe mi-au durut
Cărarea către Dumnezeu,
Dar eu icoane n-am văzut
Mai blânde decât chipul tău.
Mulţi ochi de sfinţi au îndurat
Durerea din genunchii mei;
Tot raiul să-l fi lăcrimat,
Nu-s mai frumoşi ca ochii tăi.
Adam de-aş fi, sub pomul sfânt,
Şi-oricâte mere aş muşca,
Ştiu, Eva mea... ştiu că nu sunt,
Nu sunt mai dulci ca gura ta.
Toţi aştrii ce se culcă-n zori
De-ar adormi sub pasul meu,
Nu ar putea să-mi de-a fiori
Mai luminoşi ca râsul tău.
Gheţarii lumii se urnesc
Sub soare cald şi blând mereu,
Dar nu ştiu sori care topesc
Cum m-a topit zâmbetul tău.
Nu, nu iubito, nu-s poveşti,
O lume s-ar cutremura
De-ar şti, fiinţei ce-o iubeşti
Cât poate da inima ta.
Când îngeri ne slăvesc prin cânt
Iubirea pură, drumul greu,
Oare-i vreun suflet pe pământ
Mai pur decât sufletul tău?
I-ascult... şi-oricât de beat mă simt,
Oricâţi fiori mi-ar îmbăta,
Iubita mea, nu pot să mint,
Mai beat mă simt de vocea ta.
Azi taci... dar ieri aleargă-n vers,
Şi mii de ani va alerga;
Nimic n-a fi în univers
Mai rece ca tăcerea ta.
Azi plec puţin... şi-ţi mulţumesc
Că ne-am iubit cândva pe-o stea;
Azi plec la cer... şi-ţi dăruiesc
Viaţa de veci din slova mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu