MINUNEA DE IERI
De sus, de departe, o rază pornea...
Întreg universul râzând străbătea...
Lumina divină în ochi mi-aşeza...
Şi-o lacrimă râsă pe faţă-mi curgea...
Ştiam că-i iubirea... că-i dragostea mea...
Şi nu îmi păsa... şi nu îmi păsa
Când ea mă frigea.
Când negrele-mi nopţi de lumini se umpleau...
Când visele-mi toate prin ceruri roiau...
Pe-o prispă de lună când ele-adormeau...
O lacrima râsă pe faţă-mi curgea...
Ştiam că-i iubirea... că-i dragostea mea...
Şi nu îmi păsa... şi nu îmi păsa
Când ea mă frigea.
Când mână în mână pe-o stea am fugit
Şi-un sfânt cor de îngeri cântând ne-a primit...
Jurat-am iubirii un cânt infinit...
Şi-o lacrimă râsă pe faţă-mi curgea...
Ştiam că-i iubirea... că-i dragostea mea...
Şi nu îmi păsa... şi nu îmi păsa
Când ea mă frigea.
...
Mai cântă şi astăzi în sufletul meu
Minunea de ieri. Şi-i e frig... şi-i e greu...
Închişi ţine ochii-i prea trişti Dumnezeu...
Şi-o lacrimă plânsă... amară şi grea...
Mi-e astăzi iubirea... mi-e dragostea mea...
Perfida trădare de n-ar mai durea...
De n-ar mai durea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu