UŞA DINSPRE MOARTE
Bătrân şi singur m-ai făcut, iubito,
Din tânărul de ieri care eram...
Şi dacă moartea se chiorăşte-n geam,
E pentru că iubirea n-am oprit-o...
Şi uşa dinspre moarte... am zidit-o.
Atâtea tinereţi mi-ai pus pe frunte...
Şi-atâtea lacrimi de iubiri târzii...
Şi-atâta foc... când îmi jurai să-mi fii
Dezmierd etern cu pletele-mi cărunte...
Izvorul de la poala unui munte.
Eu te-am crezut şi, Dumnezeu, pe fugă,
Cu dragostea divină ne-a-nsemnat...
Ne-a mângâiat pe creştet... şi-a plecat...
Şi ai ştiut că a iubi e rugă...
Sublimul ce prezentul îl conjugă.
Unde e vraja ce ţi-a scris povestea?
Steluţele din ochii tăi căprui?...
Sunt în genunchi. Tu?... Pe genunchii cui?...
Sunt singur şi mă simt al nimănui...
Şi-mbătrânesc... dar cin' să-ţi ducă vestea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu